Noi aparitii

CeZar lansează albumul de debut, intitulat “2005”

 Bucureşti, 22 martie 2017 – CeZar, interpret şi compozitor român, si-a lansează albumul de debut, intitulat “2005”. Acesta include opt piese în limba engleză, toate compoziţii originale, pe care artistul le-a scris, înregistrat şi mixat în studiouri din România, Irlanda şi Statele Unite ale Americii. “2005” este disponibil deja pentru download şi streaming în toate magazinele online, precum iTunes, Deezer, Google Play, Spotify şi multe altele, la acest link: https://UMRDD.lnk.to/Cezar-2005PR.

“Albumul reprezintă povestea mea şi am ales să-l numesc 2005, deoarece marchează începutul carierei mele în muzică.  Fiecare piesă este inspirată de persoane şi întâmplări care şi-au lăsat amprenta asupra ceea ce sunt eu astăzi”

“2005” este un album pop-rock, care îmbină sound-ul acustic “crud” cu elemente moderne, ce-i oferă un statut de egalitate cu lucrările artiştilor consacraţi la nivel internaţional. Pentru definitivarea lui, CeZar a colaborat atât cu muzicieni şi producători români, precum şi străini.

CeZar – pe numele lui Cezar Hăbeanu – a început să cânte la chitară de la o vârstă fragedă, iar la 17 ani stârnea admiraţia trecătorilor, interpretând piese celebre pe străzile Ploieştiului. Nu după mult timp, şi-a luat destinul în propriile mâini şi a plecat în Amsterdam, unde a locuit pentru trei ani, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni şi interpreţi de stradă. În 2013 a decis să se mute în Dublin, Irlanda, locul în care şi-a confirmat statutul de interpret şi compozitor (singer-songwriter). CeZar locuieşte în continuare în Irlanda, însă călătoreşte des prin Europa, pentru a-şi promova muzica.

“2005” a fost înregistrat cu ajutorul lui Şerban-Ionuţ Georgescu (bass), Andrei Ilie (tobe), ambii din trupa Fameless, şi Călin Marcu (chitară electrică) care a facut parte din Coma. Printre alţii, au mai contribuit Nora Deneş (pian, vioară), Corina Ciuplea (violoncel) de la Muse Quartet şi Brigitta Szebenyi (voce).

Il puteti urmari pe CeZar pe pagina sa de facebook: www.facebook.com/CeZarPage

 

  • Continut
5
Sending
User Review
0 (0 votes)
Taguri

Adauga un comentariu

Apasa pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.