News

Dirty Shirt a semnat cu casa de discuri franceză Apathia Records

Dacă ați participat la turneul FolkCore DeTour al formației Dirty Shirt sau, din contră, nu ați apucat să vedeți live combinația de trupă metal alături de un ansamblu folcloric național, atunci această veste sigur o să vă bucure!

DIRTY SHIRT are plăcerea de a anunța semnarea parteneriatului alături de casa de discuri franceză Apathia Records, pentru lansarea DVD-ului live „Dirty Shirt & Ansamblul Transilvania – FolkCore DeTour”, un material excepțional înregistrat în cadrul concertului susținut pe 1 aprilie 2017 la Arenele Romane din București, alături de Ansamblul Folcloric Național Transilvania.

FolkCore DeTour a reprezentat un turneu care a reunit pe aceeași scenă o formație metal și un ansamblu folcloric într-o formulă completă și unică, o producție fără precedent în întreaga lume, fiind fără îndoială proiectul cel mai ambițios al trupei până în prezent și o adevărată provocare din punct de vedere artistic, logistic și tehnic, cu o producție ce a implicat peste 40 de persoane.

Și dacă vreți să vă reamintiți de câteva momente din cadrul turneului până ce va fi lansat și DVD-ul, aruncați o privire aici:

Vă reamintim că la începutul anului 2018, Dirty Shirt va pleca într-un turneu european ce va cuprinde atât patru concerte alături de cunoscuta formație israeliană Orphaned Land în Slovacia, Polonia, Ungaria și Germania, dar și în alte țări europene.

sursa: Comunicat de presa

Taguri

Adauga un comentariu

Apasa pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.