Stiri

Grupul suedez Candlemass va cânta la Rockstadt Extreme Fest 2019

CANDLEMASS, dupa 32 de ani din nou impreuna cu Johan Längquist vine pe scena Rockstadt EXtreme Fest.

Grupul suedez Candlemass va cânta la Rockstadt Extreme Fest 2019 ce va avea loc între 1 – 4 august 2019 la poalele Cetății Râșnov. Din componența trupei va face parte și Johan Längquist, care se reîntoarce ca vocal după 32 de ani de absență, marcând revenirea la rădăcini a formației, la esența care a făcut posibilă apariția acestui proiect muzical.

Candlemass este un proiect definitoriu pentru scena internațională de doom metal, însuși numele acestui gen provenind de la albumul de debut al trupei, „Epicus Doomicus Metallicus” (1986). Formația înființată de Leif Edling a cunoscut mai multe formule, două pauze de activitate (în 1994 și 2002) și două reveniri spectaculoase – o istorie tumultoasă ce și-a lăsat amprenta asupra materialelor discografice care includ multe piese de referință pentru ascultătorii acestui gen.

Suedezii și-au asigurat renumele încă de la materialul de debut, ascensiune ce a continuat în următorii trei ani când au lansat alte trei albume, fiecare dintre ele apărând la o distanță de aprox. 12 luni față de celălalt: „Nightfall” (1987), „Ancient Dreams” (1988) și „Tales of Creation” (1989). Tot în această perioadă (1980 – 1990) Candlemass a mers în numeroase turnee, deși componența sa era departe de a fi solidă, trupa începând să se modifice încă de la al doilea album. Discuțiile dintre membrii săi au culminat în 1992 cu prima despărțire, apărută la scurt timp după lansarea „Live” (1990), primul album live al formației.

După o tăcere de 10 ani, Candlemass s-au reunit, au susținut o serie de show-uri, lansând totodată un al doilea album live, DVD-ul „Documents of Doom” și anunțând că au început să lucreze la un nou material discografic. Diferențele de opinie și-au spus însă iarăși cuvântul, trupa despărțindu-se pentru a doua oară în 2002. La numai doi ani distanță însă au revenit și au lansat un nou album, „Candlemass”, cu care și-au adjudecat versiunea suedeză a Grammy-ului, în 2005. Au urmat „King of the Grey Islands” (2007, înregistrat cu vocalul Robert Lowe – „Solitude Aeturnus”), „Death Magic Doom” (2008, denumit inițial „Hammer of Doom”), albumul „Psalms for the Dead”, apărând în 2012 sub un nou label – Napalm Records.

În 2013 Candlemass au fost votați drept „Cea mai importantă trupă suedeză de hard rock/ metal a tuturor timpurilor” de Rock Magazine, cea mai importantă revista de hard rock din scandinavia și cea mai bine vândută revistă de rock din Suedia. Iar după trei ani, trupa a lansat EP-ul „Death Thy Lover”, ce a marcat împlinirea a 30 de ani de la lansarea materialului de debut „Epicus Doomicus Metallicus”.

Anul acesta, suedezii au lansat un nou EP, intitulat „House of Doom”, piesa omonimă inclusă pe acesta fiind și coloana sonoră a unui joc online.

Biletele si abonamentele se pot achizitia atat online https://www.iabilet.ro/bilete-rockstadt-extreme-fest-2019-…/ sau fizic in reteaua iaBilet https://www.iabilet.ro/puncte-de-vanzare/, sau  de la barul clubului Rockstadt din Brasov.

  • Continut
5

Adauga un comentariu

Apasa pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.