Alte stiri

In Nomine Homini, simbolism, religie si forta

Dupa 4 ani de la EP-ul Nothing Left to Give si multe schimbari in componenta (schimbari de tobari), Sincarnate revine in forta cu un material extrem de bun. Albumul intitulat In Nomine Homini, a fost lansat pe 1 aprilie prin intermediul casei de discuri Hatework.

Albumul contine  noua piese si doua bonus track-uri, in total o ora de death metal de calitate, cel mai bun material Sincarnate de pana acum. M-am rezumat pentru acest review doar acele noua piese ale albumului.

Albumul este unul conceptual, in care religia joaca un rol esential. Albumul este plin de versuri in limba latina si coruri asemanatoare bisericii cataloce (Gregoriene), cea ce creaza o atmosfera misterioasa pe intreg albumul, amplificand mesajul dorit de trupa.

Prima piesa, Attende Domine, incepe cu un personaj vorbind intr-o limba moarta (cel mai probabil Aramica, avand in vedere subiectul religios), urmat imediat de rifuri de chitara in forta, voce grava si ritmuri de tobe ce te „prind”. Titlul piesei si versurile in limba latina sunt preluate dintr-o rugaciune catolica ce dateaza din secolul X, in care Dumnezeu este rugat sa ierte pacatele oamenilor.

„Agrat bat Mahlat” (in traducere Agrat, fiică a lui Mahlat) in religia iudeica reprezinta un demon simbolizand decadenta ce a reusit sa il pacaleasca pe regele David, dand nastere unui copil jumătate om jumătate demon, pe nume Asmodeus, regele demonilor. Este o piesa despre moarte, surprinzator, asteptata cu bucurie.

Curriculum Mortis este o piesa ce aduce un omagiu celor saraci, celor ce nu detin nimic, celor milostivi si celor cu inima curata. Piesa vorbeste depre o femeie ce urmeaza sa dea nastere unui copil ce va reprezenta noul conducator  al omenirii.  Ies in evidenta versurile in limba latina si corul Gregorian, in rest aceleasi pasaje rapide combinate cu pasaje lente,  oarecum tiparul intregului disc.

She-Of-The-Left-Hand (Pistis Sophia) vorbeste despre  o femeie considerata de filosofia gnostica drept sfatuitorul lui Iisus sau uneori drept sotia acestuia. Era considerata drept puritatea divina, dar care a reusit sa cada din gratiile divine. Melodia incepe cu o femeie care urmeza sa dea nastere a ceva oribil, urmata de o rugaciune de binecuvantare inainte de moarte. Piesa arata modul in care Sincarnate a evoluat, aratand oarecum originile sale de doom si trecerea la stilul dur si „monstruos” de azi.

In Nomine Homini, piesa ce da si numele albumului, prezinta in cele 6 minute un fel de rezumat al intregului album, esenta acestuia. Vocea guturala, rifurile de chitara si basul suna ca un intreg. Piesa se incheie cu un momnolog care amenita cu arderea pe rug a unui prizonier (discurs al marelui inchizitor din Fratii Karamazov), facand oarecum tranzitia catre piesa urmatoare.

The Grand Inquisitor, ma duce cu gandul catre opera lui Dostoievsky Fratii Karamazov. Este una din cele mai lente piese de pe album, parca o pauza necesara pentru partea de final, unde se accentueaza parca intentionat, simbolizand aprinderea rugului unde urmeza sa moara un condamnat, sub privirile sadice ale reprezentantului bisericii.

Lamentatio Christi este o piesa trista, in ciuda stilului agresiv. Piesa descrie turburarile interioare ale lui Christos inainte de fi pus pe cruce, moment in care se gandeste daca intr-adevar merita sa moara pentru omenire. Versurile sunt cu o semnificatie puternica, per ansamblu o piesa trista dar in acelasi timp foarte dura.

 Dies Illa, sau Ziua Judecatii, in care sufletele celor morti sunt impartite intre iertarea pacatelor si condamnarea vesnica. Piesa are un intermezzo doom, urmat de partea finala in forta , cu voce agresiva si rifuri de chitara ce acompanieaza cumva drumul intre rai si iad.

Liwyatan incepe cu o voce angelica, posibil simbolizand cantecul unei sirene. Acest scurt pasaj lent este inlocuit incet cu ceea ce ne-a obisnuit Sincarnate, cu forta si brutalitate. Este ultima piesa de pe album si ultima data cand auzim corul Gregorian aducand un omagiu monstrului marin, simbolizand oarecum rautatea din noi, oamenii.  Partea de final, in care se aude sunetul marii, aduce un aer de mister acestui album cu o poveste deosebita.

Per total este un album extrem de bun, plin de vitalitate, “monstruozitate”, ura si executii tehnice impresionante. Cele noua piese sunt asezate precum capitolele unei carti, in care religia joaca un rol important. Ies in evidenta pasajele scrise in limba Latina, si subiectul ales pentru album, versurile fiind deosebit de bine gandite, pentru a putea transmite mesajul dorit de trupa. De asemenea, mi-a placut stilul de cantat la tobe, un subiect delicat pentru Sincarnate, de-a lungul timpului. Mi se pare ca Andrei Jumuga este piesa lipsa care a reusit sa dea o valoare in plus trupei.

Taguri

Adauga un comentariu

Apasa pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.