Alte stiri

Programul si regulile festivalului ARTmania Buchares Blast

Regulile de acces urmează standardele internaționale pentru astfel de evenimente. Participanții sunt rugați să respecte  aceste reguli pentru a evita orice neplăcere din timpul desfășurării evenimentului.

Accesul publicului în Arenele Romane va fi permis începând cu ora 18:00. Toate biletele (tribune,zona A și zona B) vor intra dinspre Parcul Carol I. Ieșirea din perimetrul evenimentului nu este permisă, mai exact, ieșirea din incinta Arenelor Romane și spațiilor adiacente amenajate va atrage după sine invalidarea biletelor. Prin urmare, publicul este rugat să se pregătească dinainte de a trece de porțile de acces pentru aproximativ 6 ore de eveniment. Din motive de securitate, participanții vor trece printr-un filtru de control corporal sumar.

Toți spectatorii, indiferent de vârstă, trebuie să prezinte un bilet valid, iar persoanele cu vârsta sub 18 ani trebuie să fie însoțite de un adult. Organizatorii pot garanta validitatea unui bilet doar dacă a fost achiziționat în mod direct de la ARTmania sau de la unul dintre punctele de vânzare sau reprezentanți autorizați: Eventim, MyTicket, Kompostor, IaBilet. Participanții sunt rugați să verifice integritatea și validitatea biletelor achiziționate în momentul recepției, reclamațiile ulterioare nefiind acceptate. La intrarea principală vor fi disponibile spre vânzare bilete, în limita locurilor disponibile.

În cadrul evenimentului vor fi amenajate o zonă de acces și șase ieșiri de urgență marcate corespunzător. Participanții la eveniment sunt rugați să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de organizatori și să urmeze instrucțiunile personalului calificat pentru evacuare în caz de urgență.

Este permis accesul cu binocluri în zona tribunelor, căști sau alte mijloace de protecție auditivă, lanțuri de portofel cu greutatea mai mică de aproximativ 200 de grame, accesorii vestimentare specifice (cu excepția celor care pot fi considerate obiecte contondente), telefoane mobile, camere foto compacte, pancarte din hârtie sau pânză dedicate conceptului de eveniment, dar fără bețe.

Este interzis accesul în zona de concerte cu camere foto cu obiective detașabile, obiecte contondente, arme, obiecte ce pot fi considerate periculoase, recipiente din sticlă, metal, plastic, sticle, alcool sau alte băuturi și alimente din exteriorul zonei de concert, artificii, lampioane, cărucioare pentru copii, bannere susținute de bețe, umbrele, scaune, lanțuri, animale de companie, substanțe interzise prin lege, medicamente neînsoțite de rețetele oficiale. Încălcarea acestor prevederi, precum și orice formă de comportament violent pot atrage restricționarea sau chiar interzicerea accesului în locația concertelor. Fiecare participant este răspunzător pentru pagubele provocate.

Recomandăm participanților la eveniment să nu se prezinte la accesul în locație cu rucsacuri, bagaje sau genți voluminoase, acestea nefiind permise. Nu va exista spațiu de depozitare a obiectelor de valoare.

Va fi permisă fotografierea folosind dispozitive compacte, mai exact aparatele cu obiective non-interschimbabile și fără a folosi blitzul și nici modul filmare. În caz contrar, supraveghetorii vor interveni pentru a notifica și clarifica posibilele neînțelegeri ale restricțiilor impuse. Camerele video și orice alte metode de înregistrare video sau audio sunt strict interzise. Este interzisă utilizarea blitz-ului. Fotografii acreditați au voie în zona de photo pit pe durata primelor trei piese ale fiecărei formații, doar însoțiți de un reprezentant al organizatorilor.

În zona Arenelor Romane există locuri de parcare limitate, de aceea vă recomandăm să nu folosiți autoturismele proprii pentru a ajunge la eveniment, ci mijloacele de transport în comun.

Organizatorii vor oferi spre comercializare produsele partenerilor evenimentului: bere Ciuc, Jägermeister, hot dog, apă precum și băuturi răcoritoare, toate acestea fiind distribuite prin intermediul jetoanelor nereturnabile. Jetoanele vor fi achiziționate în lei, exclusiv în numerar, prețul unui jeton fiind de 3 lei. În locație nu este posibilă plata prin card. Comercializarea băuturilor alcoolice este permisă numai persoanelor peste 18 ani. Un act de identitate valid este necesar și trebuie prezentat la cerere. În incinta Arenelor Romane și a spațiilor amenajate de organizator nu există bancomate, iar pentru că publicul nu poate părăsi locația în timpul concertelor, organizatorii le recomandă acestora să țină cont și de aceste aspecte.

Dacă observați incidente vă rugăm să vă adresați organizatorilor sau reprezentanților acestora, aceștia fiind la dispoziția dumneavoastră pentru a vă menține buna dispoziție și pentru a evita momentele neplăcute. Publicul este rugat să își supravegheze obiectele personale, organizatorii nefiind responsabili pentru eventualele pierderi sau furturi. Pe timpul derulării evenimentului va fi asigurată asistența medicală de urgență și prim-ajutor. În cazul în care nu vă puteți deplasa, adresați-vă unui reprezentant al organizatorilor.

Adauga un comentariu

Apasa pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.