Stiri

Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor si Distorted Harmony sunt primii artisti confirmati la ARTmania 2018

Cea de-a 13-a editie ARTmania va avea loc in perioada 27 – 28 iulie 2018 si ii va aduce pe scena din Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului pe unii dintre cei mai cunoscuti artisti ai momentului.

Abonamentele pentru editia 2018 a Festivalului ARTmania s-au pus in vanzare primele 500 de abonamente avand un pret special de 150 lei/ buc.

Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor si Distorted Harmony sunt primii artisti confirmati la cea de-a 13-a editie a festivalului ARTmania, ce va avea loc in perioada 27 – 28 iulie 2018, in Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului. Si in 2018, festivalul isi propune sa ofere pe durata celor doua zile de concerte un line-up variat, prin care sa ii aduca in fata fanilor pe unii dintre cei mai cunoscuti artisti ai momentului.

Steven Wilson, adus in premiera in Romania de ARTmania Festival, este un nume care nu mai are nevoie de prezentari. Fondator al binecunoscutei trupe „Porcupine Tree” si a altor proiecte de succes, artistul englez este unul dintre cele mai cunoscute si prolifice nume ale scenei muzicale internationale – un adevarat icon care, de aproape jumatate de secol, isi lasa, prin creatiile sale, amprenta asupra unor genuri variate, precum progresiv, psihedelic si nu numai.

Leprous, revin intr-un eveniment ARTmania dupa sapte ani de absenta. Trupa este noua senzatie a metalului progresiv, una dintre acele “rising stars” ale scenei muzicale norvegiene. Este o formatie vizionara, care nu se teme sa experimenteze sau sa surprinda si care sfideaza orice incercare de incadrare in tipare. Intr-o lume in care genul „progressive” ofera publicului atatea optiuni, este nevoie de mult curaj si de multa personalitate pentru a reusi sa mai intorci privirile oamenilor catre tine. Iar Leprous este una din aceste trupe.

ARTmania Festival este o platforma dedicata promovarii tuturor formelor de expresie artistica inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu inseamna doar concerte ale unor mari formatii internationale si locale. Muzica este componenta de baza de la care a pornit totul, insa, reprezinta doar o parte din experienta pe care festivalul a dorit sa o ofere iubitorilor de arta din Romania si din strainatate.

ROME va urca pentru prima data pe scena ARTmania Festival, fiind considerata una dintre cele mai importante trupe ale genului de neofolk si martial industrial. Infiintat in 2005 de luxemburghezul Jerome Reuter, acest proiect muzical a devenit cunoscut drept „arhitect al melancoliei”, o tema centrala a compozitiilor ROME. Numele trupei este un derivat al prenumelui fondatorului, iar influenta pieselor provine de la lucrarile unor autori precum Jacques Brel, Leo Ferre, Albert Camus sau Jean Genet.

Zeal & Ardor, in premiera in Romania, este un proiect de “avant-garde metal” fondat in 2014 de muzicianul elvetian Manuel Gagneux (cunoscut si datorita „Birdmask”, un proiect de „chamber pop” in care a fost implicat). Zeal & Ardor are deja la activ un album, „Devil is Fine”, iar muzica sa reprezinta locul de intalnire al unor genuri muzicale foarte variate: un mix de „avant-garde metal”, cu influente spirituale si ritmuri tribale, adancite de profunzimile black metal si de schimbari surprinzatoare imprimate de abordarile rock-ului experimental.

Distorted Harmony, in premiera in Romania, este una dintre cele mai cunoscute trupe de „progressive metal” din Israel, care s-a facut remarcata prin abordarea moderna pe care a imprimat-o metalului clasic progresiv. Fondata in 2010 in Tel Aviv, de Yoav Efron (producator si clape) si Yogev Gabay (tobe), trupa are deja la activ doua albume de studio, „Utopia” (2012) si „Chain Reaction” (2014), lucreaza la cel de-al treilea material si a urcat pe scenele unora dintre cele mai cunoscute festivaluri europene sau americane, precum: „ProgPower Europe” (2016), „Haunted Sky Festival” sau „ProgPower USA” (2017).

Inca de la inceputuri, ARTmania a fost gandita ca o platforma culturala menita sa ofere publicului cat mai multe evenimente si moduri de a experimenta forme variate de expresie artistica, precum: concerte, expozitii, lansari de carte sau proiectii de film. Acest spatiu comun de intalnire al artistilor si publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, gazduit de Piata si de cetatea medievala, creeaza spatiul de poveste si magia care reprezinta, in esenta, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din Romania si una dintre marcile cu cea mai indelungata traditie de pe scena culturala regionala, ARTmania si-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept indraznet si al unui ambient special: Piata Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale din Estul Europei.

ARTmania exploreaza mereu drumuri noi, capitalizand experienta editiilor anterioare, cand pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Nightwish, Serj Tankian si Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre multi altii.

Abonamentele pentru ediția 2018 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare în rețelele Kompostor, Eventim, MyTicket și iaBilet, primele 500 de abonamente având un preț special de 150 lei/ buc.

  • Continut
5
Sending
User Review
0 (0 votes)
Taguri

Adauga un comentariu

Apasa pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.